Momente de coșmar pentru o fetiță de numai 6 ani: a vrut să colinde dar în final a ajuns la spital…în comă

Ajunul Crăciunului este, de regulă, un moment mult așteptat de cei mici, mai ales când vine vorba de a colinda. Din păcate, un accident stupid a făcut ca o fetiță de numai 6 ani să ajungă la Unitatea de Primiri Urgențe în stare gravă.
Totul s-a petrecut în Ajunul Crăciunului pe DN 29A, la ieșirea din orașul Darabani (județul Botoșani). Micuța în discuție se afla însoțită de mama ei iar într-un moment de neatenție, aceasta a dat drumul mâinii mamei și a tâșnit în stradă, cu intenția de a ajunge la o casă de peste drum, pentru a colinda. Ceasul rău a făcut ca fetița să fie accidentată de un șofer chiar când traversa strada. A fost lovită de oglinda autoturismului și aruncată în lateral unde a rămas în stare de incoștiență.
Mama copilei a fost cea care a sunat la „112”, fiind la rândul ei în stare de șoc – nu înțelege cum s-a întâmplat, totul s-a petrecut mult prea repede: „era cu mine de mână”…a declarat femeia. Fetița a fost preluată în comă cu trumatisme la nivel cranian şi facial severe, scor Glasgow 3. A fost transportată la Secţia Pediatrie de echipajul cu medic al SMURD.
La Pediatrie, copila a fost intubată şi ventilată mecanic, starea ei fiind una critică. Ulterior, a fost preluată de acelaşi echipaj SMURD şi transportată la Spitalul Judeţean, unde a fost supusă unui examen imagistic la computerul tomograf. Medicii urmau să decidă apoi dacă se poate efectua transferul către o clinică de specialitate din Iaşi, din cauza traumatismelor la nivelul capului.
Șoferul a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind zero. În cauză a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă”, a precizat agent şef adjunct Nicoleta Mendeleac, purtător de cuvânt al IPJ Botoşani.
