N-a avut nicio șansă în fața celor 3 indivizi violenți: lovit cu sălbăticie, și-a dat ultima suflare/Caz deosebit de GRAV

0

REŢINUŢI SUB ASPECTUL SĂVÂRŞIRII INFRACŢIUNII DE LOVITURI SAU VĂTĂMĂRI CAUZATOARE DE MOARTE

Compartimentul de Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj este abilitat să comunice următoarele:

În noaptea de 06 spre 07 ianuarie a.c., ora 02.35, poliţişti din cadrul Secţiei nr.5 Poliţie Rurală Pieleşti au fost sesizați de către un bărbat, din comuna Mischii, cu privire la faptul că, fratele său, în vârstă de 55 de ani, ar fi fost agresat fizic de alţi trei bărbaţi. La fața locului s-a deplasat de urgență o patrulă de poliţie dar şi un echipaj SMURD, bărbatul de 55 de ani refuzând transportul la o unitate medicală.

Ulterior, în jurul orei 05.30, poliţiştii au fost sesizaţi de acelaşi bărbat cu privire la faptul că, fratele său a decedat. Având în vedere circumstanțele comiterii faptei, dosarul cauzei a fost preluat în anchetă proprie de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale şi criminalişti desfășurând cercetări sub directa coordonare a procurorului de caz.

Din cercetările efectuate s-a stabilit că în seara zilei de 06 ianuarie a.c., în timp ce se afla într-un imobil din comuna Mischii, pe fondul consumului de alcool, bărbatul de 55 de ani ar fi fost agresat fizic de alţi trei bărbaţi, cu vârste cuprinse între 22 şi 42 de ani, din localitate. După comiterea primei agresiuni, victima a părăsit imobilul în care se afla, fiind ajuns din urmă de către cei trei bărbaţi, ocazie cu care ar mai fi fost agresat încă odată. În urma efectuării autosiei medico-legale, s-a stabilit că moartea bărbatului a fost violentă, între leziuni și deces existând o legătură de cauzalitate directă și necondiționată.

Astfel, în baza probatoriului administrat, în cursul zilei de 07 ianuarie a.c., procurorul de caz a dispus reţinerea celor trei bărbaţi, pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, fiind introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj. În cursul zilei de 08 ianuarie a.c., va fi propusă arestarea preventivă a acestora.

Sursa: IPJ Dolj

Condoleanțe familiei!

telegram ziar piatra neamt
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate