Ofițer de poliție judiciară, reținut și cercetat pentru multiple infracțiuni

0

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 27 iunie 2022, a inculpatului STANCU ANDREI IULIAN, la data faptelor ofițer de poliție judiciară la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, în sarcina căruia s-au reținut:
– trei infracțiuni de luare de mită,
– trei infracțiuni de trafic de influență,
– infracțiunea de permiterea accesului unor persoane neautorizate la informații nedestinate publicității,
– infracțiunea de abuz în serviciu,
– infracțiunea de dare de mită.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În perioada februarie – aprilie 2022, în calitate de ofițer de poliție, inculpatul Stancu Andrei Iulian ar fi pretins și primit mai multe foloase necuvenite pentru sine si pentru alții, de la persoane vizate în dosare penale pe care le avea în lucru, în schimbul promisiunilor că va conduce anchetele spre un rezultat favorabil acestora. În concret,

– inculpatul ar pretins și primit suma de 27.000 de euro (din care 20.000 euro pentru sine) de la un om de afaceri, în schimbul soluționării favorabile a unui dosar penal care îl viza pe acesta și firma acestuia, ofițerul de poliție angajându-se să întocmească un referat cu propunere de clasare a cauzei. Inculpatul ar fi dat asigurări că diferența de bani ar fi urmat să ajungă la un procuror, pe lângă care ofițerul ar fi urmat să intervină pentru soluționarea favorabilă a dosarului. În acest context, inculpatul ar fi inserat la dosar un înscris, cu încălcarea dispozițiilor procesual penale, după ce anterior îi sugerase omului de afaceri ce anume să menționeze, astfel încât să poată fi emisă o soluție de clasare;
– inculpatul ar fi pretins de la doi reprezentanți ai unor unități sanitare foloase necuvenite pentru un om de afaceri, constând în atribuirea, către societățile reprezentate sau controlate de acesta din urmă, de contracte de achiziție. În schimb, ofițerul s-ar fi angajat să facă demersuri (care ar fi ținut atât de el, cât și pretinse intervenții pe lângă un procuror și a altor ofițeri de poliție) astfel încât cei doi reprezentanți ai unităților sanitare să nu fie trași la răspundere. Ca recompensă pentru demersurile respective, inculpatul Stancu Andrei Iulian ar fi acceptat oferta omului de afaceri de a primi un procentaj din contractele unităților sanitare, după momentul atribuirii;
– la solicitarea aceluiași om de afaceri, inculpatul Stancu Andrei Iulian, i-ar promis unui coleg polițist care avea în lucru o anchetă penală în care omul de afaceri era parte vătămată, că va fi recompensat cu un anumit procent din valoarea prejudiciului care avea să fie recuperat (110.000 de euro), în situația în care va soluționa mai repede dosarul penal;
– într-un context separat, inculpatul ar fi permis unei persoane ce urma să fie audiată ca martor într-un dosar penal, să aibă acces la activitățile de cercetare penală ce urmau a fi desfășurate și, totodată, i-a furnizat date din cadrul anchetei. În schimb, inculpatul ar fi solicitat persoanei respective să facă demersuri în legatură cu un post pe care îl viza inculpatul.

Inculpatului i s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.

La data de 28 iunie 2022, inculpatul este prezentat judecătorilor din cadrul Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

BIROUL DE INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

telegram ziar piatra neamt
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate