Povestea din spatele celor două „SUPER” reactoare fabricate de COMES Săvinești: Zeci de mii de ore de muncă, pasiune și performanță în industria petrochimică

0

Compania nemțeană COMES SA a reușit o nouă performanță în industria petrochimică. Este vorba de construcția a două reactoare de hidrogenare de mari dimensiuni, fabricate pentru o importantă rafinărie. Având în vedere dimensiunile record ale acestor reactoare, și transportul agabaritic al acestora din Săvinești până la Năvodari este unul cu adevărat impresionant – se vede și din imagini (amănunte aici).

Așa cum a promis, compania COMES a oferit astăzi mai multe detalii despre acest proiect important din portofoliul său.

Cele 2 reactoare noi au fost fabricate în 5 luniîn peste 30.000 de ore de manoperă, și urmează a fi puse în funcțiune imediat după sosire în rafinărie, unde vor opera asincron. Investiția totală pentru construcția acestora se ridică la peste 4 milioane de EURO.

Reactoarele din instalația HDV a acestei rafinării importante, care urmează să fie înlocuite cu cele fabricate de COMES, au fost inițial construite prin adaptarea unor reactoare existente într-un combinat chimic, pe cale de a fi casate.

Inovaţia a constat în transformarea unei coloane utilizate în industria de amoniac la industria de prelucrare a petrolului. Modificările au condus la funcţionarea coloanei de sinteză a amoniacului ca reactor de hidrofinare distilat de vid, proces ce a necesitat parametri diferiţi de funcţionare, la o temperatură aproape dublă (de la 200 grade la 380 grade).

Aceste reactoare adaptate au funcționat în rafinărie timp de 11 ani, în instalaţia de hidrofinare motorină la standard Euro5, urmând a fi înlocuite acum pentru o durată de viață de 20 de ani.informează compania COMES SA

COMES S.A. a fabricat în premieră cele 2 noi reactoare şi implicit le-a modernizat în scopul eficientizării procesului de producţie (creştere cu 24% a cantităţii de motorină produsă) şi îmbunătăţirea calităţii carburantului.

Proiectul pentru cele 2 reactoare a fost dezvoltat în etape – proiectare mecanică – procurarea materiei prime – debitare, prelucrări mecanice ale sub-ansamblelor- sudură- tratament termic de detensionare – probă de presiune – protecție anticorozivă – ambalare.

Câteva detalii tehnicecarbon aliat grad F22 placat cu otelinox SS347, grosimi virole de 80 mm, masă brută de peste 200 TONE/REACTOR, lungime aprox. 35 ml, diametru exterior aprox. 3 ml, componente interioare complexe pentru stocarea hidrogenului.

La îmbinarea virolei de bază cu corpul reactorului am folosit tehnologia triplu forging în scopul reducerii tensiunilor datorate temperaturii și presiunii foarte ridicate și, implicit, a masei foarte mari a reactorului. Interiorul echipamentului conține umplutură structurată.

Această realizare extraordinară împinge limitele a ceea ce este posibil în domeniul construcțiilor de echipamente grele, deschizând ușile către proiecte ambițioase care au fost odată considerate imposibile.

Toate aceste cantități sunt semnificative, dar ce le dă adevărata valoare sunt oamenii din spatele lor și munca dedicată.

Fiecare dintre cele peste 30.000 de ore de manoperă reprezintă o contribuție esențială la succesul unui astfel de proiect.au mai transmis reprezentanții COMES SA

Felicitări tuturor forțelor implicate pentru contribuția din cadrul acestei producții impresionante!

telegram ziar piatra neamt
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate