Primim facturi, dar le înțelegem ? Știm de ce plătim cât plătim? InfoCons lansează Centrul de Alertă Rapidă în domeniul Protecției Consumatorilor de Energie

Suntem cetățeni europeni și avem drepturi! Energia într-un stat european este o normalitate, iar fiecare dintre noi avem dreptul de a ne alege furnizorul cu care dorim să colaborăm.
Drepturile consumatorilor de energie trebuie respectate atât la schimbarea furnizorului, cât și pe toată perioada semnării și desfășurării contractului.
Proiectul Centrul de Alertă Rapidă în Domeniul Protecției Consumatorilor de Energie este inițiat de InfoCons, sub egida Federației Asociațiilor de Consumatori.
În cadrul acestuia, consumatorii au la dispoziție un număr de telefon unic – 021 9615*, la care pot suna pentru consiliere și consultanță în domeniul energiei, precum și informații cu privire la depunerea unei sesizări. Aceștia pot depune sesizarea în format scris prin e-mail la adresa: sesizarienergie@infocons.ro , prin poștă la O.P. 53, C.P. 83, sector 4, București.
“Pentru cei care au energie și un contract de furnizare, oare este un contract citit? Înțeles? Primim facturi, dar le înțelegem? Știm ce citim, și de ce plătim cât plătim? Ne cunoaștem obligațiile și drepturile de consumatori de energie? Știm că există pe piață mai multe companii diferite de la care putem cumpăra energie? Că există concurență? Exact ca și la telefonia mobilă și fixă!” (Sorin Mierlea, Președinte InfoCons)
In 1990 era un singur furnizor de telefonie, astazi este o concurenta acerba, multe companii care ne ofera astfel de servicii. La fel este si în domeniul energiei. In anul 2016, este primul an in care pe piata de publicitate au aparut anunturi, clipuri video, la tv, radio, panotaj, ofertele companiilor de energie.
Deci, nu uita:
- Poti sa-ti schimbi compania cu care ai contract;
- Citeste contractual;
- Ai grija ce cumperi si la ce pret;
- Ai drepturi;
- Ai si obligatii.
- Fii informat “
