Pui de caprioară salvat de la înec de polițiștii de frontieră

O misiune specială a avut loc pe Dunăre, acolo unde „Bambi”, un puiuț de căprioară a fost salvat de la înec de polițiștii de frontieră:
Astăzi, în jurul orei 09.00, colegii noștri, Sașa și Adrian, din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Berzasca – Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara, aflați în misiune de patrulare pe fluviul Dunărea, au observat la aproximativ 100 m de mal, un pui de căprioară care abia mai putea să înoate.
Nu au stat prea mult pe gânduri și, imediat, s-au îndreptat spre el în încercarea de a-l salva. Epuizat fiind, puiul de căprioară cu greu se mai menținea la nivelul apei. Cu multă grijă, colegii au reușit să îl scoată din apele fluviului și l-au imobilizat cu atenție deoarece era foarte speriat și agitat.
Intervenţia promptă a polițiștilor de frontieră a dus la salvarea puiului care, ulterior, a fost dus, în siguranță, în mediul său natural.
Puiul de căprioară a primit și un nume, cum altfel decât Bambi!
Mulțumim colegilor pentru implicarea de care au dat dovadă!
Poliția de Frontieră Română
Felicitări pentru gestul de omenie!
