Raed Arafat, despre geamandurile cu cruci de pe litoral: „Am comis-o din nou!”. Declarația șefului DSU

0

Jurnalistul Robert Turcescu a publicat ieri pe pagina sa de socializare o imagine cu noile geamanduri care vor fi instalate pe litoral. Pe geamandurile cu o cruce în vârf apare următorul text: „Fără aventură după geamandură” și „Pericol de înec după acest punct. 36 de oameni au murit anul trecut după ce au depășit geamandurile. Întoarce-te acum.”

Știrea a fost preluată de presa din România și a stârnit diverse opinii. Deși unii consideră că aspectul geamandurilor ar putea limita „curajul” unora de a-și risca viața, alții consideră că e o blasfemie sau o „crucificare” a litoralului.

Raed Arafat a fost nevoit să dea astăzi un drept la replică. Iată ce a spus:

Am comis-o din nou!

Am incercat sa facem ceva care sa sporeasca actiunile de prevenire a inecurilor pe durata sezonului de vara.

Un proiect gandit acum doi ani de specialisti, si finantat din fonduri non-guvernamentale, care are ca scop semnalarea, intr-un mod foarte vizibil, a zonelor periculoase unde au avut loc mai multe inecuri in ultimii ani.

Ca sa fie vizibil si sa atraga atentia, nu putea fi o mica minge plutitoare , fiind necesara o vizibilitate mai mare cand te apropii de zona de pericol. Ideea unei cruci de culoare rosie poate fi interpretata in mai multe feluri, insa ea semnaleaza pericolul de la distanta, iar cand te apropii de ea si mai mult, poti citi si textul de avertizare, atragandu-ti atentia ca deja esti foarte aproape de pericol.

Poate din lipsa de subiecte in spatiul public, si prin grija unor personaje care indiferent ce am face, tot prost e, s-a umplut facebook si media de comentarii, inclusiv a unor “asa zisi responsabili” in domeniul salvarii din mare, pentru care interesul principal este de a “nu deranja si a se inscrie in trendul criticilor” in loc de a fi interesati de salvarea de vieti si de implementarea unor metode inovative cu probabilitatea ca prin noile metode cateva vieti sa fie salavate.

Un ”specialist” din cadrul Asociatiei de Salvamari spunea ca “nu putem crucifica litaoralul Marii Negre”!

Situatia sta altfel totusi:

In total, numarul geamandurilor este de 5, distribuite astfel: 2 la Mamaia, una la Eforie Nord/Eforie Sud, una la Vama Veche si una la Saturn. Cu siguranta a vedea o geamandura rosie cu o cruce de la distanta are un impact mult mai mic decat a vedea sub nasul tau, si a copiiilor tai, cum se scoate un inecat de catre Salvamar si pompieri si ulterior incercarea de a-l readuce in viata in public de catre echipajele SMURD si ale Ambulantei. Este mult mai traumatizant pentru un adult, si mai ales pentru un copil, sa vada o resuscitare si o persoana declarata decedata decat sa vada o geamandura la distanta care ii avertizeaza pe aventurieri, pentru ultima data, inainte de a se transforma intr-un inecat salvat, inecat resuscitat, cu sau fara sechele, sau intr-un decedat.

Atacurile nefondate la astfel de initiative si modul in care sunt prezentate ele ca titluri in diferite entitati mediatice nu va duce decat la descurajarea initaitvelor menite sa vina in serviciul populatiei.

Ca sa ating si un alt subiect despre care am vrut sa scriu, acum cateva zile am primit un mesaj pe telefon cu o poza dintr-un mesaj de avertizare asemanator mesajelor Ro-Alert, insa acesta era scris in limba Greaca si Engleza. Persoana respectiva imi scrisese ca “o urmarim cu mesajele Ro-Alert si in Grecia” cand de fapt ea primise un mesaj de avertizare al autoritatilor Elene pentru un fenomen meteo extrem folosind un sistem de avertizare asemanator celui din Romania care a fost impementat recent.

Si in cazul Ro-Alert, am uitat ca evenimentul declansator pentru a instala un astfel de sistem a fost decesul a 6 persoane in urma unei furtuni, care a durat cateva minute, in anul 2017. La inceputul anului 2018 sistemul a fost deja instalat si operational. Niciodata dupa un mesaj dat nu scapam de comentarii si critici venite din partea celor deranjati, fara a se gandi ca unii aveau nevoie de acest mesaj ca sa se protejeze pentru ca nu toti sunt in casele lor si nu toti sunt in locuri ferite de impactul periculos al unei furtuni, de exemplu. Din cand in cand, mai apare o persoana care din iresponsabilitate incearca sa invete oamenii cum sa dezactiveze Ro-Alert, iar unii cad in astfel de capcane si il dezactiveaza, fiind in imposibilitatea de a mai primi mesajele de avertizare din partea autoritatilor. Tot ei vor fi primi care ne vor critica ca nu am facut tot ce ne sta in putinta cand vor pati ceva ce putea fi prevenit.

Incercam sa facem tot ce se poate pentru a preveni, chiar daca prevenirea nu are succes 100% niciodata, insa pentru a reusi mai mult avem nevoie de responsabilitate in modul in care mesajele noastre si actiunile noastre sunt prezentate populatiei.

a declarat șeful DSU, Raed Arafat
telegram ziar piatra neamt
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate