Reabilitarea cu fonduri europene a Școlii Gimnaziale nr. 1 din Săvinești, județul Neamț, a fost finalizată cu succes (FOTO/VIDEO)

0

Elevii din Săvinești vor putea învăța în condiții foarte bune, din toamnă. Școala Gimnazială nr. 1 din Săvinești a fost reabilitată cu fonduri europene.

La finalul anului 2020, primăria comunei Săvinești anunța începerea lucrărilor de reabilitare termică și creșterea eficienței energetice a clădirii Școlii Gimnaziale nr. 1 din Săvinești.

Proiectul a fost implementat prin intermediul unei finanțări nerambursabile acordate prin Regio POR 2014-2020. Cu o valoare totală de 2.7 miloane de lei, valoarea nerambursabilă a fost de 2.3 milioane de lei. O parte mai redusă din finanțarea nerambursabilă a fost susținută din bugetul național. Scopul proiectului a fost acela de a reduce consumul anual de energie din surse neregenerabile și creșterea consumului anual de energie primară din surse regenerabile.

Astăzi, 23 iunie, la Săvinești a avut loc o conferință de presă dedicată finalizării acestui proiect important pentru comunitate.

„N-a fost ușor, dar cu echipa de proiect cu care am colaborat foarte bine am reușit să depășim impedimentele. Beneficiarul final este primăria Comunei Săvinești, iar după predarea către școală, beneficiarii finali vor fi elevii.”a precizat primarul comunei, Daniel Horciu.

„Reabilitarea termică era absolut necesară, acoperișul nu mai corespundea, se infiltra apa. Trebuia această izolare termică a pereților, având mai mulți pereți exteriori. În 3-4 săli de clasă era mai frig decât în celelalte.

Dacă s-ar fi realizat prin fonduri proprii ar fi costat mai mult și atunci prin accesarea acestor fonduri europene, pe lângă izolare și reabilitare, au fost schimbate și tâmplăria, parchetul, gresia. Școala acum beneficiază de condiții moderne.

Tot prin grija Consiliului Local avem acum în clase mobilier nou, mai urmează dotarea și cu alte mijloace de învățământ, în funcție de buget: table interactive, dotarea laboratorului de informatică. Beneficiem, spre deosebire de alte școli, de 2 laboratoare de informatică, iar copiii vor avea acces la aparatură modernă. Sigur că mai sunt multe de amenajat, mai este timp până în 5 septembrie. Copiii vor intra într-o școală cu totul nouă. Este o realizare mare pentru comună.

Vreau să subliniez și faptul că în fiecare an școlile au beneficiat de sume corespunzătoare, nu au fost probleme de plată. Costurile, însă, sunt mari la energie și gaz metan, dar nu cred că vor fi probleme pentru Săvinești să nu se poată asigura plata facturilor.

Aș vrea să remarc și celelalte investiții mari de la nivelul școlilor: schimbarea acoperișurilor la toate structurile, izolare termică, lucrări care au loc în fiecare vară pentru fiecare unitate de învățământ. Costurile nu sunt mici, dar tot colectivul de cadre didactice apreciază grija Consiliului Local și a domnului primar pentru a ne desfășura activitatea în condiții corespunzătoare.”, a declarat conducerea școlii.

Mai multe detalii în materialul video de mai jos:

telegram ziar piatra neamt
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate