Se anunță viscol, polei și ninsori însemnate. ANM a emis o atenționare de COD GALBEN pentru mai multe județe

0

ANM (Administrația Națională de Meteorologie) a emis o informare potrivit căreia vor fi semnalate fenomene precum polei, vânt puternic și precipitații moderate cantitativ dar și o avertizare de COD GALBEN valabilă pentru mai multe județe din țară, după cum urmează:

INFORMARE METEOROLOGICĂ

Interval de valabilitate: 23 decembrie, ora 22:00 – 26 decembrie, ora 10:00
Fenomene vizate: precipitații moderate cantitativ, intensificări ale vântului și polei
Zone afectate: conform textului

În nordul, centrul și vestul țării temporar vor fi precipitații, moderate cantitativ, iar cantitățile de apă, acumulate pe tot parcursul intervalului, vor depăși local 20…30 l/mp și izolat 40…50 l/mp, cu precădere în zona deluroasă și montană aferentă.
În noaptea de joi spre vineri (23/24 decembrie) și în prima parte a zilei de vineri vor fi precipitații mixte în Crișana și pe alocuri în Banat și sud-vestul Transilvaniei, iar în Maramureș și local la munte, în Transilvania și în nordul Moldovei va ninge și se va depune strat de zăpadă. Pe parcursul zilei de vineri (24 decembrie) în zonele joase de relief precipitațiile se vor transforma treptat în ploaie, iar îndeosebi în noaptea de vineri spre sâmbătă (24/25 decembrie) și sâmbătă (25 decembrie), la munte, la altitudini mai mici de 1700 m, vor predomina ploile, determinând topirea stratului de zăpadă.
Local se va forma polei.
Temporar vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor cu viteze în general de 45…55 km/h, iar pe crestele montane rafalele vor depăși 80…90 km/h, viscolind ninsoarea și spulberând zăpada.

ATENȚIONARE METEOROLOGICĂ
COD GALBEN

Interval de valabilitate: 24 decembrie, ora 02:00 – 24 decembrie, ora 14:00
Fenomene și zone vizate: ninsori însemnate cantitativ local la munte și în nord-vest, viscol în zona montană înaltă

Vântul va prezenta intensificări la munte, îndeosebi în zona înaltă, cu rafale ce vor depăși 80…100 km/h, viscolind ninsoarea, spulberând zăpada și determinând scăderea vizibilității.


În Munții Apuseni,în grupele vestice ale Carpaților Meridionali, în Carpații Orientali și în județele Maramureș, Satu Mare, Sălaj și Bistrița va ninge însemnat cantitativ și se va depune strat nou de zăpadă, local consistent.

În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.

telegram ziar piatra neamt
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate