Spitalul din Miercurea Ciuc – cronologia terorii…

0

Spitalul Județean de Urgență Miercurea Ciuc – o cronologie a terorii…

De aproape 2 luni, coșmarul pacienților Spitalului Județean de Urgență Miercurea Ciuc, este departe de a se fi sfârșit, mai ales pe fondul indiferenței responsabililor sau, mai degrabă, din cauza dorinței acestora de a mușamaliza situația cât mai repede, pentru a porni de la zero, ca și cum nu ar fi fost nimic…grav.

#să nu uităm…că totul este ”în trend”

#să nu uităm că, în 13 ianuarie 2022, 14 pacienți au fost operați, pe bandă rulantă, în câteva ore, record posibil doar prin eludareanormelor de sterilizare, eroare fatală care a costat, la propriu, vederea acestora.

Infecția cu bacilul piocianic, propagată prin utilizarea unui instrumentar sterilizat necorespunzător, a făcut ca trei pacienți să își piardă ochiul, iar alți 9 să nu mai poată vedea cu ochiul infectat, doar pentru că medicul avea noi programări la cabinetul de la Odorheiu Secuiesc.

Ce s-a întâmplat? Păi să ne amintim:

Pacienții operați de medical Bodo Pal, au început să acuze dureri, iar pe fondul agravării stării de sănătate, abia luni, 16.01.2022, au fost prelevate probe care au relevant prezența bacteriei Pseudomonas Aeruginosa, la toți pacienții operați, fără însă a fi depistată sursa infecției (bacilul nefiind identificat pe suprafețe ori la personalul secției oftalmologie) de serviciul specializat din cadrul spitalului. Direcția de Sănătate Publică Harghita s-a „autosesizat” pe fondul mediatizării, la nivel național, a situației de la Miercurea Ciuc, fără a identifica o cauză a infectării și contagierii pacienților.

Ulterior, 17.01.2022, spitalul identifică prezența bacteriei într-un flacon de ser fiziologic, utilizat la pacienții operați. Un nou control din partea DSP a întregului lot de produse nu a confirmat prezența bacilului, ci posibilitatea ca pacienții să fi contractat infecția prin utilizarea (nesterilă) a aparaturii medicale.

La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Harghita se deschide un dosar de cercetare penală „in rem” pentru neglijență în serviciu, respectiv vătămare corporală din culpă, pe fondul agravării stării de sănătate a trei dintre pacienți, cărora li s-a îndepărtat globul ocular.

Dr. Bodo Pal este suspendat din funcția de medic șef al secției oftalmologie, iar activitatea structurii medicale este de asemenea suspendată, pe fondul acțiunilor de control. Se aplică amenzi contravenționale responsabililor și nu unității sanitare, aflată în proces de acreditare (prin care se solicitase încadrarea în categoria a II-a, similar cu spitalele-centre universitare, sic!).

Managerul Konrad Judith face declarații vagi, inconsistente, directorul DSP Harghita, Tar Gyongyi evită cu diplomație, iar președintele Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba, se distanțează de întreaga situație, după ce inițial făcuse apel „la rugăciune” și anunța disponibilitatea susținerii (inclusive bănești) a victimelor „vătămate” pentru „binele comun”.

Personalul medical din spital face front comun cu medical Bodo Pal, lansând în mediul virtual o campanie de susținere a acestuia, context în care acesta își reia activitatea.

Concluzia? Nimeni nu este vinovat. Medicul operează din nou, responsabilii – de la CJ Harghita, DSP și până la spital, știu cauza reală a infectării, dar au ales de comun acord, să facă uitată/nevăzută întreaga situație. Ei pot. Pacienții în schimb, nu mai pot vedea…de la o banală operație!

Dar să vorbim și de cauze, nu doar de efecte.

Ce face poliția din Harghita? 

În România, ca și la Miercurea Ciuc,  este o practică veche de ani de zile ca DSP să falsifice controalele făcute pentru depistarea microbilor intraspitalicești. Dacă aceste controale s-ar face pe bune, spitalul din Miercurea Ciuc, ca multe alte spitale din țară, ar trebui închis, ceea ce nu ar da bine pentru politicieni. Lanțul corupție merge uns în timp ce poliția se face că nu vede ce știe deja o țară întreagă.

Ce face DIICOT Harghita? 

Să scoți bine un spital la un control DSP pentru infecțiile intraspitalicești nu se poate realiza în doi oameni, ci e nevoie neapărată de un grup infracțional. De asemenea, să nu raportezi infecțiile intraspitalicești este nevoie de un grup de oameni care să ascundă aceste lucruri. În ambele cazuri, DIICOT nu deranjează, deși e mai mult decât evident ce se întâmplă.

Ce face CJAS Harghita? 

Toate afecțiunile cauzate de microbi intraspitalicești sunt decontate prin CJAS, dar nimeni de la CJAS nu pare a fi preocupat să facă demersurile necesare să afle de ce decontează tratamente pentru afecțiuni pe care pacienții le dobândesc în spitale. La CJAS Harghita pare a fi în regulă ca unui pacient să i se deconteze două tratamente, deși acesta s-a prezentat inițial cu o singură afecțiune.

Ce face mediul politic din Harghita? 

La întrebarea aceasta răspunsul este foarte simplu. Mediul politic se ocupă să-i numească pe funcții pe cei care mușamalizează, se face că nu vede, ascunde adevărul și protejează vinovații.

Adevărul este că până ce DSP nu va mai falsifica controalele legate de microbi intraspitalicești, nu vom ști cu adevărat care este pericolul pentru sănătatea și viețile pacienților. Mai grav este că atât timp cât controalele de la DSP ies bine nu se pot justifica nici eventuale sume de bani care ar putea să se investească în rezolvarea acestor probleme. Dacă problemele nu există și nu reies din controalele DSP, nici nu se vor rezolva vreodată.
Dacă DSP ar funcționa ca instituție, nici personalul medical nu și-ar mai permite să fie neglijent și să îmbolnăvească pacienții, dar atât timp cât nimeni nu-i sancționează și nici măcar nu-i controlează pe bune, în continuare vom fi supuși riscului de a merge cu o boală la spital și de a pleca cu două.

Cazul prezentat mai sus trebuie sancționat exemplar. Vorbim de un caz, nu de un medic anume, ci de o practică. Dacă se mușamalizează totul din nou, nu se va schimba nimic ba din contra, unii vor fi și mai neglijenți și vor pune și mai mult viața pacienților în pericol pentru că vor ști că nu pățesc nimic. 

Iosub Robert

telegram ziar piatra neamt
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate