Testele rapide vor putea fi efectuate la cabinetele medicilor de familie. Decizia a fost aprobată ieri, în ședința Guvernului

0

Guvernul a aprobat ieri, 28 decembrie o ordonanță de urgență care permite medicilor de familie să efectueze teste rapide antigen pentru depistarea infecţiei cu SARS-CoV-2, potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății pe care îl vom reda integral în cele ce urmează:

La solicitarea Ministerului Sănătății, Guvernul României a aprobat în ședința de marți, 28 decembrie 2021, proiectul de Ordonanță de Urgență pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2021 privind unele măsuri pentru recrutarea şi plata personalului implicat în procesul de vaccinare împotriva COVID-19 şi stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii.

Conform documentului, medicii de familie aflaţi în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate vor putea efectua activitatea de testare cu teste rapide antigen din proba nazo-faringiană în vederea depistării infecţiei cu SARS-CoV-2.
Aceștia vor achiziționa testele rapide antigen dintre cele care sunt cuprinse în lista aprobată de Comisia Europeană, afişată pe site-ul Ministerului Sănătăţii, iar pentru activitatea de testare realizată vor primi un tarif de 50 de lei/persoană, care cuprinde contravaloarea testului, manopera, materialele şi echipamentele de protecție necesare testării.

Medicii de familie care realizează testarea rapidă au obligaţia raportării rezultatelor în aplicaţia Corona Forms, imediat după efectuarea testării, nu mai târziu de ora 24:00 a zilei în care s-a acordat serviciul.

Activitatea de testare se va realiza în cadrul programului de lucru și vor beneficia de ea toate persoanele înscrise pe lista proprie a medicului de familie, eligibile la testare, precum şi persoanele eligibile la testare  care nu au un medic de familie sau sunt înscrise pe lista altui medic de familie, la un interval de cel puţin 48 de ore, între două testări succesive.
Persoanele eligibile pentru testare sunt cele suspecte de infectare cu virusul SARS COV2, prevăzute în Metodologia de supraveghere a sindromului respirator acut cu noul coronavirus (COVID-19), elaborată de Institutul Național de Sănătate Publică, care se publică la adresa www.insp.gov.ro şi se actualizează periodic.

Acest nou serviciu medical realizat de către medicii de familie se va face în baza unui contract distinct, de natură civilă, încheiat cu casa de asigurări de sănătate de către reprezentantul legal al unităţii sanitare sau al furnizorului de servicii medicale în asistenţa medicală primară, în condiţiile prevăzute prin ordin al ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, care se aprobă în termen de maximum 10 zile de la data intrării în vigoare a noii ordonanţe de urgenţă.

Finanțarea se va face de la bugetul de stat, prin transfer către Fondul Național Unic de Asigurări de Sănătate.

telegram ziar piatra neamt
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate