Trei anexe făcute scrum din cauza unui incendiu. Intervenție dificilă a pompierilor, drumul fiind inaccesibil autospecialelor (FOTO)

0

Pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Gilău și a Detașamentelor 1 și 2 Cluj-Napoca au intervenit în această dimineață pentru stingerea flăcărilor care au cuprins o bucătărie de vară, o magazie și o pivniță dintr-o gospodărie situată în localitatea Cătun Someșul Cald, comuna Someșul Cald.

Alerta a fost dată la ora 4.00 dimineața, iar la fața locului au fost dislocate două autospeciale de medie capacitate, două autospeciale pentru intervenție rapidă și comandă și un echipaj SMURD. În momentul sosirii la fața locului pompierii au constatat că incendiul se manifesta într-o gospodărie situată pe un drum inaccesibil autospecialelor, la o diferență de nivel de cca 200m față de drumul principal. La locul incendiului au ajuns doar cele două autospeciale pentru intervenție rapidă și comandă și, pe jos, pompierii care încadrau celelalte autospeciale.

După mai bine de două ore de eforturi susținute, echipajele au reușit să oprească propagarea incendiului la casa de locuit și grajdul din gospodărie, situate la o distanță foarte mică fața de anexele cuprinse în totalitate de flăcări. Nu au fost persoane care să solicite consult medical, iar cercetările preliminare au stabilit ca și cauză probabilă a incendiului focul din sobă lăsat să ardă nesupravegheat, a trasmis ISU Cluj.

telegram ziar piatra neamt
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate