[ULTIMA ORĂ] Suicid în familie, de Sf. Ioan: 3 persoane s-au aruncat în apele brațului Borcea. Două femei decedate, un bărbat în stare critică (VIDEO)

0

Gest șocant astăzi, în zi de sărbătoare: 3 persoane (soț, soție și soacră) au decis să își pună capăt zilelor aruncându-se în apele brațului Borcea, din Călărași. Ambele femei au fost scoase decedate de către pompierii militari iar bărbatul se află în stare critică la spital, cu hipotermie.

Potrivit primelor informații relatate de presa centrală este vorba despre 3 persoane fără adăpost care au mai avut o tentativă similară cu câțiva ani în urmă, mai precis în 2017. Se pare că înainte de a intra în apă, cele 3 persoane au consumat o substanță necunoscută dintr-o sticlă. Potrivit ISU Călărași, cele două femei şi bărbatul ar fi intrat de bună voie în bratul Borcea să se sinucidă.

“În urmă cu puțin timp, pompierii departamentului Călărași au fost solicitați să intervină pe raza municipiului, pe brațul malului Borcea, unde trei persoane au căzut în apă. Este vorba de două femei și un bărbat. Femeile se aflau în stop cardio-respirator. La fața locului a fost și un medic, care a declarat decesul celor două persoane. Pompierii militari au extras cea de-a treia persoană, un bărbat, pe care l-au transferat în stare de hipotermie la Spitalul de Urgență Călărași”, a declarat ISU Călărași, citat de observatornews.

telegram ziar piatra neamt
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate