Un român dispărut la începutul lunii martie e căutat de procurori și carabinieri

Procurorii și carabinierii din Italia încearcă să dea de urma unui cetățean român în vârstă de 47 de ani, pe nume Cristian MUNTIANU, fără adăpost, dar care stătea de obicei în zona Martinsicuro, provincia Teramo, scrie presa italiană.
Cristian are 1,57 metri înălțime, ten deschis, păr castaniu, ochi albaștri, constituție medie și are un tatuaj atât pe brațul drept, cât și pe cel stâng.
Bărbatul a fost văzut ultima dată în Alba Adriatica în prima săptămână a lunii martie.
Oricine deține informații despre bărbat poate contacta carabinierii din Martinsicuro la 0861 796646 sau la 112.
Nu este căutat ca suspect al unei infracțiuni. Găsirea lui Cristian reprezintă un element important pentru succesul unei investigații.
