Accident mortal pe o șosea din Timiș, noaptea trecută

Scene groaznice s-au petrecut noaptea trecută, pe o şosea din Timiş. Potrivit primelor informaţii, un adolescent ar fi intrat cu tractorul pe contrasens şi a lovit o maşină în care se aflau doi fraţi gemeni, de 25 de ani.
Şoferul din autoturism a murit pe loc, în timp ce fratele său, aflat pe locul din dreapta a fost rănit grav. A fost nevoie de o echipă de descarcerare pentru a fi scos şi transportat la spital.
Potrivit news.ro, tânărul a avut parte de o moarte groaznică, sfârșind decapitat.
Şi adolescentul din tractor a suferit răni grave, fiind ulterior internat.
„La fața locului s-au deplasat de urgență pompierii din cadrul Detașamentului Lugoj, cu o autospecială de primă intervenție și comandă, o descarcerare, o autospecială de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD. Două persoane au rămas încarcerate. S-a intervenit pentru extragerea uneia dintre victime, care prezenta semne vitale. Din nefericire, cealaltă victimă a fost declarată decedată”, au transmis reprezentanții ISU Timiș.
Un tânăr în vârstă de 16 ani a condus un tractor pe DJ 609, dinspre localitatea Bethausen înspre localitatea Cladova, iar la un moment dat a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 25 de ani, care circula regulamentar.
În urma impactului a rezultat, din nefericire, decesul conducătorul auto, rănirea tânărului de 16 ani și a unui bărbat de 25 de ani, pasager în autoturismul care circula regulamentar”, a transmis IPJ Timiș.
Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru ucidere şi vătămare corporală din culpă şi conducerea unui autovehicul fără a deţine permis de conducere și continuă cercetările în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor producerii accidentului rutier.
